IMPORTANT! Taxa pentru publicitatea outdoor!

În legătură cu creșterea neașteptată și neargumentată a cotei de impozitare pentru dispozitivele de publicitate din Chișinău, Asociația Agențiilor de Publicitate AAPM a transmis ieri Primarului General al mun. Chișinău scrisoare, semnată de AAPM și de operatori publicitari, după cum urmează:

D-lui Ion Ceban

Primar General al mun. Chişinău

Asociația Agenților de Publicitate in calitate de organizație profesională de profil in industria publicității și Mass-media, va comunica sesizarea unei situații care poate avea urmări grave inclusiv asupra diminuării încasărilor de bani, de pîna la 24 milioane de lei, la bugetul Municipiului Chișinău.

Astfel de urmări grave poate avea decizia CMC de stabilire a cotei taxelor pentru publicitate:

1200 lei pentru fiecare metru pătrat pentru dispozitivele publicitare amplasate în zona patrimoniului istoric al municipiului Chișinău în perimetrul străzilor A.Mateevici, Pan Halippa, Ismail, Albișoara, Mihai Viteazul, Alexei Șciusev și Vasile Lupu

1000 lei anual pentru fiecare metru pătrat pentru dispozitivele publicitare amplasate în afara zonei patrimoniului istoric al municipiului Chișinău

Lipsa determinării clare a zonei istorice a Chișinăului duce la imposibilitatea achitării taxelor locale, iar acest lucru va genera un șir interminabil de procese de judecată dar și neachitarea taxelor, deoarece conform prevederilor Codului Fiscal al Republicii Moldova : taxa pentru publicitate se calculează în funcție de suprafața și zona amplasării. Dacă ne referim la taxa deja aprobată, nu am găsit nici o decizie a administrației publice Chișinău prin care ar fi stabilite zonele de publicitate.

Totodată menționăm cî pe lângă neclaritățile în taxele pentru publicitate, AAPM este preocupată și îngrijorată, întemeiat, de încălcările flagrante comise la aprobarea acesteea:

  1. 1. Decizia de mărire considerabilă a taxei față de proiectul de buget, în ultima zi de aprobări, fără o dezbatere prealabilă a mărimii acestei taxe cu organizațiile de profil.
  2. 2. Decizia a fost luată fără a prezenta careva previziuni cu privire la efectele acesteia asupra agenților economici si a industriei.
  3. 3. Sporirea taxei, zonal, de la 43% la 82%, respectiv, este inacceptabilă, având în vedere că deja anul trecut a avut loc o majorare cu 40%! Creșterea disproporțională și nejustificată a tarifelor a dus agenții economici la situații de pierderi de contracte care erau planificate și semnate pentru anul 2020. La momentul de fața industria se confruntă cu un val masiv de micșorare de bugete și doar pentru luna Ianuarie circă 15-20% din contracte sunt reziliate. Totodată conform normelor europene de business: o taxa nu poate fi modificată mai mult de cât pâna la 20% timp de un an.
  4. 4. Zonele nu sunt stabilite, iar indicarea unui perimetru neconcret, oferă posibilitatea interpretării personale în alegerea tarifului, de către anumiți funcționari, ceea ce contribuie la dezvoltarea corupției, dar și încalcă flagrant Codul Fiscal al Republicii Moldova.
  5. 5. In rezultat avem o taxa fără o metodologie de calculație clară si transparentă ceea ce o face o taxa represivă nedemocratica.

Amintim că, în conformitate cu art. 297 al Codului Fiscal al Republicii Moldova:

(8) La stabilirea cotelor taxelor locale, autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate să se conducă de următoarele criterii şi principii:

a) previzibilitatea activităţii de întreprinzător întreprinzătorii, pentru planificarea cheltuielilor, vor cunoaşte din timp şi vor fi consultaţi referitor la mărimea taxelor locale;

b) principiul transparenţei decizionale autorităţile administraţiei publice locale, în mod prioritar, vor informa şi vor asigura accesul liber la proiectele ce vizează mărimea preconizată a taxelor locale;

c) principiul echitabilităţii (proporţionalităţii) în raporturile dintre unitatea administrativ-teritorială şi întreprinzător autorităţile administraţiei publice locale, la stabilirea mărimii taxelor locale, se vor încredinţa că este asigurată proporţionalitatea (echitabilitatea) între interesele colectivităţii locale şi ale întreprinzătorilor, inclusiv nu vor întreprinde acţiuni în exces sub pretextul atingerii scopurilor societăţii/colectivităţii locale.

Relatând argumentele de mai sus AAPM este convinsă ca Trendul care ia amploare va avea un efect negativ asupra încasărilor taxelor locale în mun.Chișinău. Iar abordarea imprevizibila asupra creșterii taxelor peste noapte fără dezbateri prealabile reprezintă o practica anticoncurențialitate fața de alte forme de publicitate care nu au cunoscut astfel de creșteri ceea ce le avantajează enorm.

AAPM astăzi atrage atenția asupra contextului alarmant creat, ce duce inevitabil la falimentarea companiilor de profil!

Având la baza argumentară expusă AAPM propune următoarele soluții logistice pentru soluționarea crizei creată:

1. Suspendarea modificărilor, pentru bugetul anului 2020, a taxei pentru dispozitivele publicitare

2. Organizarea operativă a mesei de lucru pentru dezbaterea argumentată și adoptarea noilor taxe.

In contextul mesei de discuții AAPM propune spre analiza:

1. Introducerea coeficienților în dependentă de suprafața suportului de publicitate

2. Stabilirea zonelor municipiului Chișinău

3. Elaborarea și adoptarea Regulamentului pentru publicitate socială.

 

AAM așteaptă răspunsul oficial al conducerii Primăriei. AAM vă va informa despre etapele următoare.